Proiecul ARIADNE aduce laolaltă şi integrează infrastructura informaţională pentru cercetarea arheologică deja existentă astfel încât cercetătorii să poată folosi diversele seturi de date şi noile tehnologii ca o parte integrantă a metodologiei de cercetare arheologică. Acum există foarte multe seturi de date digitale ce acoperă diferite perioade, domenii şi regiuni, în timp ce tot mai multe sunt create ca un rezultat al creşterii utilizării tehnologiei computerizate. Există rezultatele acumulate ale cercetărilor individuale, în echipă şi ale insituţiilor ce formează un total vast dar fragmentat, iar potenţialul acestora a fost restrâns de accesul dificil şi de perspectivele neomogene.

          Ariadne va pune bazele accesului transnaţional al cercetătorilor la centre de date, unelte şi ghiduri precum şi creării de servicii web bazate pe interfeţe comune pentru baze de date, seturi de date de referinţă şi accesul la tehnologii inovatoare. Aceasta va duce la stimularea cercetărilor în arheologie, pe baza comparaţiilor, reutilizării si integrării în cercetarea curentă a rezultatelor cercetărilor în curs, fie pe teren, fie de laborator. Astfel de date sunt împărţite între diverse colecţii, seturi de date, rapoarte de cercetări de teren nepublicate (literatura gri) şi alte publicaţii. Acestea din urmă reprezintă sursa principală de împărtăşire de informaţii. ARIADNE va contribui la crearea unei noi comunităţi de cercetători ce vor fi pregătiţi să exploateze contribuţia pe care o aduce tehnologia informaţiei şi să o încorporeze în cadrul medologiei de cercetare arheologică.

          Pentru a se realiza acest lucru, proiectul va utiliza o serie de tehnologii integrate care se bazează pe elemente comune în seturile de date deja existente şi pe acţiuni de integrare care vor construi o comunitate vibrantă de utilizatori.

Copyright 2013 Association Arheovest Timisoara - promoting the archaeological heritage of Banat
Joomla templates 1.7 by Hostgator